Braşovul, prin ochii unui trecător

De la bun început trebuie să spun că atunci când am hotărât să vizităm Braşovul, nu ştiam mare lucru despre acest oraş, cel puţin eu, Roxana fiind mult mai informată decât mine, asta spre norocul meu, dar să vedem ce înseamnă cu adevărat petrecerea câtorva zile în Braşov.

Am ales să mergem cu trenul. Trenul, de la Bucureşti la Braşov, face in jur de 2 ore şi jumatate, desigur noi am reuşit să ne urcăm în personal şi am facut vreo 5 ore ( motiv bun să facem mai multe poze interesante pe drum, dacă ne chinuiam, mergând pe lângă tren il puteam depaşi). Preţul călătoriei a fost de 46 lei de persoană ( secretul e să cumperi biletul cu minim două săptămâni inainte, beneficiezi de o reducere de 25%).

Aşadar, în dimineaţa zilei de 3 aprilie am plecat la drum. Dupa un drum de ~5 ore în care am cam amorţit pe scaunul putin cam incomod, am ajuns în gara din Braşov. O gară mică, populată doar de câţiva taximetrişti. Chiar când credeam ca totul o să meargă prost, au inceput să se întâmple şi lucruri mai bune, Andra, gazda noastră, o tipa foarte simpatică de altfel s-a oferit să ne ia de la gara. Dupa un drum de circa 10 minute am ajuns la destinaţie: un mic apartament situat intr-o locatie excelentă, fix în Piata Sfatului. După doar câteva minute, apartamentul ne-a cucerit, am plătit in jur de 500 de lei pentru 3 zile, am primit cheia şi imediat am ieşit la explorat. Roxana era foarte fericită, dar eu mă tot uitam pe sus să nu ne cadă ceva în cap (aşa e prin Bucureşti). Din fericire, centrul oraşului arată impecabil, clădirile fiind în mare parte recondiţionate şi într-o stare bună. Primul obiectiv, Biserica Neagră.

Cu telefonul în mână încercând să caut înformaţii despre ea, am abandonat rapid căutarea, prima dată când o vezi, pur şi simplu te laşi fermecat de clădirea impozantă şi nici nu iţi mai pasă prea mult despre detalii, o priveşti şi te bucuri de ea. Din păcate nu am putut intra în interior, deşi am înţeles că în anumite perioade se poate, dar merită, chiar şi dacă o priviţi doar de la exterior.

După câteva ture de jur imprejurul Bisericii cu gâtul în sus, câteva poze în faţa unei uşi (Biserica era închisă), ne-am pierdut pe străzile înguste fără să avem o direcţie anume (cel putin eu, prietena mea avea o ţintă clară, se pare că eram în căutarea unor porţi, Poarta Schei şi Poarta Ecaterinei). Cu gândul încă la Biserică, mi-a atras atenţia un mesaj şi am ţinut să îi facem şi poză:

Când în sfârşit am ajuns la poarta mult căutată, m-am oprit preţ de câteva secunde să admir ceea ce credeam că e poarta, o construcţie, ce-i drept cu o arhitectură frumoasă pe sub care treceau maşini.
Aş fi încercat să fac şi câteva poze dacă Roxana nu m-ar fi chemat undeva în dreapta, unde era defapt poarta Ecaterinei. Sincer să vă zic, nu am fost impresionat de ceea ce am văzut, dar a fost un prilej numai bun de facut poze.

Apoi, puţin înfometaţi (puţin mai mult înfometaţi, am facut 5 ore cu trenul, nu ştiu cum dar am ajuns în personal) am încercat să ajungem la Billa. Pe drum, am ajuns la unul dintre obiectivele despre care aveam şi eu habar, Strada Sforii! Strada Sforii cred că este cel mai frumos obiectiv din Braşov, a fost foarte interesant, mă simţeam mai mare, mai puternic pe această stradă îngustă. Am facut multe poze şi ne-am dorit să revenim, deja se întuneca şi îmi doream să mai facem câteva poze şi pe lumină. Am vrut să găsim pe cienva să ne facă o poza, dar nu am avut şansa asta, unica persoană din zona, o asiatică, când ne-am îndreptat spre ea a mărit pasul (să fi auzit lucruri negative despre români?) J .

Foamea a pus stăpânire pe noi şi cum deja se întunecase am mers rapid spre Billa (mie îmi era frică să nu apară vreun urs, am auzit tot felul de poveşti, dar nici urma de Moş Martin). Ajunşi în Billa, am petrecut câteva minute admirând carnea din raft, de o culoare maronie destul de dubioasă aşa că am decis să fim vegetarieni şi să ne mulţumim cu o porţie de orez cu legume.

A doua zi am plecat cu gândul de a urca pe Tâmpa. Pe drum am vrut să vizităm Bastionul ţesătorilor pe care l-am găsit închis, desi conform programului trebuia să fie deschis, aşa că ne-am mulţumit să îl privim de afara.

Fără să fim intimidaţi de acest prim eşec ne-am îndreptat spre telecabina care urcă pe Tâmpa. Surpriză, însa şi aceasta era închisă pentru renovare. Pentru o clipa ne-am gândit să urcăm prin pădure dar câteva panouri pe care am putut sa citim că ne putem întâlnii cu urşi şi vipere ne-au facut să ne răzgândim aşa că am plecat spre strada “Dupa Ziduri”. Strada aceasta este exact ce îi spune şi numele, o stradă, după un zid foarte înalt. Tot aici am putut să admirăm şi un mic “răuleţ” care presupun că era canalizarea oraşului după miros, dar a fost din nou prilej de poze spre încântarea Roxanei.

Plecând de pe această străduţa cu canalizarea pe margine am urcat spre Turnul negru.Dupa un drum de câteva minute pe o cărare care şerpuia printre nişte boscheţi am constatat că turnul era defapt alb, motiv numai bun să o tachinez pe Roxana, cum că defapt am ajuns la turnul alb şi nu s-a uitat ea bine pe hartă dar am fost imediat pus la punct, cred că avea harta deja pregătita pentru că mi-a pus-o în faţa ochilor în doar câteva secunde J.

După o nouă sesiune foto am vrut neapărat să văd şi turnul alb, sperând că o să constat că defapt e negru. După o nouă urcare, vremea se înrăutăţea, stătea să plouă şi vântul sufla de parcă voia să ne ia pe sus.

Am constatat că turnul alb, chiar era alb, nu foarte diferit de cel negru aşa că am coborât rapid prin strada “Dupa Ziduri” şi am ajuns în strada principală.

Am făcut câteva poze porumbeilor din Parcul Nicolae Titulescu şi apoi am făcut din nou o vizită la Biserica Neagră, care era şi de această dată închisă şi ne-am ales doar cu o doză bună de praf din cauta vântului care sufla haotic. Am trecut pe la McDonalds, ne-am luat mancare şi am mers să facem un duş. Peste câteva ore, când vremea se îmbunătăţise am hotărât să iesim din nou, am mai făcut câteva poze la Biserică (chiar este impresionantă) şi am descoperit în apropiere un anticariat care şi acesta era închis (se pare că suntem ghinionişti, dar am hotărât să venim a doua zi de dimineaţă, să fim siguri că prindem nişte cărţi).

A treia zi a început cum nu se poate mai bine, am găsit anticariatul deschis şi am plecat cu o pungă mare plină cu cărţi şi carţi postale. Ne-a plăcut şi Doamna care se ocupa de anticariat, o Doamnă deosebită iar cartile aveau preţuri accesibile. După aceea, cu gps-ul în mână am plecat să găsim “Cetaţuia”. După un mic urcuş care pe Roxana a cam traumatizat-o, mai ales că am avut şi o întalnire cu un mic căţel care tot lătra haotic, am ajuns şi la Cetate. Din nou ne-am mulţumit cu câteva poze din exterior, se pare că Cetatea este închisă şi nici nu o să fie redeschisă prea curând. Am aruncat totuşi şi o privire pe sub uşă . La coborâre am constatat că defapt nu era nevoie să urcăm prin toţi boscheţii, că exista şi o rută normală, dar tot prin boscheţi am coborât şi ne-am întâlnit cu un om care spunea că a fost închis la nebuni dar nu ştie de ce. Roxana era puţin mai mult speriată de nebun dar şi de câine, care işi făcuse din nou apariţia, si care până la urmă s-au dovetit amândoi inofensivi.

  După o nouă plimbare pe străduţe şi o nouă sesiune de poze pe la uşi ne-am întors acasă iar a doua zi am plecat spre Bucureşti.

În concluzie excursia a fost una reuşita iar Braşovul este un oraş pe care fiecare ar trebui să-l viziteze măcar pentru o zi. Am apreciat în mod special grija pe care oamenii de aici o au pentru istoria acestor locuri, clădirile consolidate păstradu-şi caracteristicile vechi. Cu siguranţă ne dorim să ne întoarcem aici peste ceva timp!