5 locuri în care trebuie să ajungi în viaţa asta

Fiecare dintre noi avem anumite locuri dragi, unde ne întoarcem mereu cu aceeaşi plăcere dar unele locuri sunt cu adevarat unice, sunt acele locuri pe care trebuie sa le vezi în această viaţă. Am făcut o selecţie de 5 astfel de locuri speciale, ordinea este aleatorie.

Grădinile subterane Forestiere

Baldassare Forestiere şi-a dat seama că făcea o greseală abia după ce săpa deja de minute bune. Se întâmpla în anul 1906, când sicilianul a venit în California pentru a-şi îndeplini visul de-a fi negustor de fructe. Doar că atunci când a băgat sapa în solul celor 32 de hectare achiziţionate în Fresno, a dat de un strat de argilă dură, prea densă pentru cultivarea arborilor fructiferi. Însă solul dur nu a fost singura lui problemă. La Fresno, verile sunt insuportabil de calde, cu temperaturi ajungând la 46°C.
Hotărât să se adapteze situaţie, Forestiere a născocit un plan nou: şi-a amenajat grădinile sub pământ, unde solul e mai moale şi aerul mai rece.

Un proiect pe termen lung. În următorii 40 de ani, fără să-şi pună planurile pe hârtie, Forestiere a săpat catacombe, arcade şi firide în suprafaţa dură a solului. A plantat portocali, lămâi, arbori de grepfruit, duzi si viţă-de-vie. Lumina soarelui şi curţile deschise au permis arborilor să crească fără să fie sufocaţi de căldură. Forestiere nu doar că şi-a amenajat grădinile în pământ-tot acolo şi-a făcut şi casa. Şi-a improvizat dormitorul, baia, bucătăria şi sufrageria, profitând de temperturile subterane scăzute (între 10° şi 30° mai mici decât cele de la suprafaţă). Odată cu moartea creatorului lor, în 1946, grădinile subterane Forestiere şi-au încetat extinderea. În prezent, sunt deschise publicului.

Puteţi lua din fructele arborilor plantaţi de Forestiere-se găsesc de vânzare la faţa locului.

Bulevardul West Shaw 5021, Fresno. Din centrul oraşului Fresno, spre nord, imediat lângă Autostrada 99, Grădinile se găsesc la 10 minute de mers cu maşina. Se organizează tururi. Grădinile sunt închise în timpul iernii.

Sursa

Sursa

Sursa

Sursa

Câmpia fulgerelor

Câmpia fulgerelor nu este un loc pe care să-l vizitezi dintr-un moft. Trebuie respectate nişte reguli. De fapt Câmpia fulgerelor este o lucrare specifică mişcării land art, instalată în 1977 de către sculptorul Walter de Maria. Este compusă din 400 de bârne din oţel, late de câte 5 cm şi înalte de peste 6 m, dispuse într-o reţea întinsă pe mai mult de 1,5 km. Pentru a vedea lucrarea în perioada de vizitare, din luna mai până în octombrie, trebuie să porneşti din Albuquerque şi, după trei ore cu maşina, vei ajunge în orăşelul Quemado, la 2:30 dimineaţa, în ziua în care ţi-ai făcut programare. De acolo vei fi dus prin deşert 45 de minute cu maşina, la o cabană rustică, de şase persoane, lângă Câmpia fulgerelor. Şoferul va pleca, lăsându-te să apreciezi arta din jurul tău până a doua zi, la 11.

Câmpia fulgerelor se modifică odată cu trecerea orelor. Bârnele par să tremure. Se fac gri, apoi negre, fac umbră şi reflectă portocaliul splendid al apusului. Cine merge în iulie sau în august are toate şansele şă vadă fulgere-dar, în ciuda numelui, futuna nu este o parte esenţială a experienţei.

Fundaţia Dia Art asigură transport din orăşelul Quemado la Cămpia fulgerelor.

Sursa

Pando, uriaşul care tremură

Deşi seamănă a pădure, această dumbravă aurie de plopi unduitori este de fapt un singur organism. Copacii- tulpinile, tehnic vorbind- sunt identici din punct de vedere genetic, pădurea fiind legată printr-un sistem unic de rădăcini. Plopii Pando se reproduc asexuat, scoţând noi şi noi tulpini din sistemul de rădăcini. Colonia de clone Pando, cu cele peste 40 000 de tulpini cântărind peste 5 896 t, este cel mai greu organism cunoscut din lume. Dar este şi una dintre cele mai bătrâne creaturi de pe planetă- sistemul rădăcinilor are in jur de 80 000 de ani.

1,5 km la sud-vest de Fish Lake, pe Şoseaua statului Utah 25. Pădurea Naţională Fishlake, Richfield, Utah.

Sursa

Laguna del diamante

Există destule motive pentru care în Laguna del Diamante nu ar trebui să existe viaţă. Situată într-una dintre cele mai mari caldeire din lume- forma de castron pe care o lasă pământul surpat în urma unei erupţii vulcanice-, laguna este înconjurată de supape care scuipă sulf. Având o compoziţie alcalină, laguna este de cinci ori mai sărată decât apa mării, iar nivelul de arsenic este de 20 000 de ori mai mare decât norma indicată de EPA ca fiind sigură în cazul apei potabile. Totuşi, in ciuda acestor condiţii neospitaliere, asemanătoare cu cele ale Pământului la începuturile sale, aici apar milioane de bacterii, numite "extremofile". Oamenii de ştiinţă speră că, studiind misterioasele micoorganisme, vor descoperi antioxidanţi şi enzime noi şi că într-o zi vor oferi o explicaţie despre începutul vieţii pe Pământ.

Lacul se află la 4 ore sud de Mendoya, lângă graniţa cu Chile. Drumul e practicabil doar între lunile decembrie şi martie. Se organizează tururi cu maşini de teren, pornind din San Rafael şi Mendoza. Vă aşteaptă un drum cu denivelări.

Sursa

Salar de Uyuni

Hotelul Luna Salada este construit aproape integral din resursa cea mai abundentă in regiune: sarea. Pereţii sunt făcuţi din cărămizi de sare lipite cu mortar din sare. Poţi mânca la o masă din sare, poţi dormi pe un pat din sare şi poţi privi apusul peste albul total al Salar Uyuni, cea mai mare intindere de sare din lume. Salar de Uyuni a apărut acum câteva mii de ani, în urma secării unui lac. Este un loc în care nimic nu pare firesc. În sezonul umed, un strat subţire de apă transformă Salar de Uyuni într-o oglindă tulburătoare de 9 842 de km² ce reflectă cerul şi creează iluzia unui infinit. După apusul soarelui dogoritor din timpul zilei, nopţile aduc temperaturi sub zero grade (ceea ce la Hotel Luna Salada poate fi o problemă, întrucât apa caldă e limitată, aşa că luaţi la voi haine groase şi întrebaţi la recepţie care sunt orele în care curge apa caldă). Singurele plante sunt cactuşii uriaşi, dar la Laguna Colorado se adună frecvent mii de flamingi.

NASA foloseşte Salar de Uyuni pentru a-şi calibra ICEsat, un satelit care măsoare nivelul stratului de gheaţă în Antartica şi Groenlanda. Cum suprafaţa intinderii de sare este stabilă tot anul, oamenii de ştiinţă de la NASA îşi pot calibra instrumentele măsurând timpul de care are nevoie fasciculul de laser al satelitului pentru a parcurge distanţa până la Pământ şi înapoi. Peisajul suprarealist este întregit de nişte locomotive ruginite abandonate în deşert. La finalul secolului al XIX -lea, Uyuni era un centru pentru trenurile care transportau minerale pe coasta Pacificului. Declinul industriei mineritului în anii 1940 a dus la abandonarea multor locomotive. S-a tot vorbit despre amenajarea unul muzeu, însă deocamdată locomotivele stau încolonate sub un soare necruţător.

Din La Pay până la Uyuni faceţi 10 ore cu autobuzul, pe timp de noapte. Există şi autobuze care pleacă dimineaţa din Sucre. Acestea opresc la Potosi, după care pleacă la Uyuni, unde ajung după-amiaza târziu.